Țoclinete și Cotnburtă

Astăzi am să vă povestesc despre sport. Și aici nu mă refer la alergatul după o minge 90 de minute sau frecatul de podea de către un alt bărbat transpirat și îmbrăcat mult prea sumar. Cele 2 sporturi pe care eu vi le propun sunt doar pentru cei curajoși, cei dispuși să riște… Acestea vă vor pune în dificultate capacitatea de a gândi și de a lua decizii rapid. Veți fi nevoit să știți cum să evitați certuri sau situații compromițătoare. Unul dintre ele poate fi chiar mortal executat corect!

1. Țoclinete

Acesta este probabil sportul meu preferat. Are o singură regulă și pentru a-l practica veți avea nevoie doar de o bicicletă și o cască (safety first kids!).

Regula este: Să ieși cu bicicleta la o plimbare în București mergând doar pe stradă și pseudo-benzile de ciclism și să ajungi înapoi acasă viu!

Este chiar atât de simplu. Dacă reușești să îndeplinești criteriul magic câștigi un punct! De asemenea se acordă bonusuri pentru impresie artistică ori de câte ori reușiți să vă feriți în ultima secundă de taximetristul care nu înțelege ce cauți pe banda a 2-a în intersecția semaforizată în care prima bandă este obligatoriu la dreapta sau să evitați bordura de 30 de cm peste care trece pista. Alte pericole sunt idiotul care nu înțelege care este diferența de prioritate dintre o mașină și o bicicletă (uhm…. NU E NICIUNA!), șoferul de dubă care intră pe jumătate din prima bandă ca să vadă mai bine dacă se poate înscrie în trafic și eventual cât de bine îți ține frâna trasă la maxim ca să nu-i decorezi portiera cu un  mozaic de spițe etc.

Pentru mine astăzi a fost deschiderea oficială a sezonului la Țoclinete, iar cu ajutorul colegului de apartament am și itinerariul complet aici.

Origine acestui sport datează din Franța medievală, unde l’oclinette era un sport practicat exclusiv de burghezi. În versiunea originală trebuia să reziști pe cal timp de 30 de minute în timp ce galopai prin mahalaua de la periferia orașului infestată de hoți și alte figuri neprietenoase. Nu aveai voie să fii escortat de gărzi sau prieteni dar în schimb erai obligat să porți un lanț opulent de aur la gât! Desigur, câștigai dacă reușeai să te întorci acasă! VIU!

2. Cotnburtă

Al doilea sport este unul pe care am deosebita plăcere de a-l practica zilnic. De data aceasta nu există echipament necesar dar vă recomand totuși pantofi sport în cazul în care trebuie să vă faceți nevăzuți rapid!

Din nefericire, acest sport nu poate fi practicat decât în România dintre toate țările pe care am avut onoarea să le vizitez.

Cotnburtă este un joc psihologic. Eu îl practic de obicei pe stadionul național 137 când am treabă în centru dar mai des pe stadioanele 8 și 25 … uneori chiar 47 dacă gură-căscată ce sunt uit să mă uit cu atenție în ce tramvai mă sui.

Jocul efectiv se învârte în jurul momentului în care cobori din mijlocul de transport în comun preferat. Astfel, înainte de stația cu pricina facem încălzirea … de obicei încercând să te prinzi de orice ca să nu cazi deoarece șoferul se grăbește să prindă un verde sau dumnezeu mai știe ce. Apoi ne poziționăm în fața ușii iar când aceasta se deschide cu coatele pe lângă corp și pumnii strânși lejer deasupra pieptului coborâm fandând ușor în plexul nesimțitului sau nesimțitei care nu are răbdarea necesară de a te vedea teafăr pe trotuar și vrea să fie sigur/sigură că prinde un loc bun pentru cele 2 stații pe care le are de mers.

Scopul este acela de a lovi ușor astfel încât să să doară doar un pic iar lovitura trebuie să pară accidentală. Puteţi exersa în faţa oglinzii grimasele potrivite precum şi mişcarea naturală, neintenţionată. Scopul nu este acela de a arunca bătrânica aia nesimțită peste gardul de vis-a-vis. Cotnburtă nu este rugby!

Idealul este acela de a crea un reflex de tip Pavlov scursurii Bucureștene astfel încât ori de câte ori acel puroi needucat se va pune în fața ușii de RATB să se gândească de 2 ori înainte de a încerca să își găsească un loc călcându-te în picioare.

Dacă nu s-a înțeles, voi fi mai explicit. La cotnburtă nu trebuie să se ajungă la ceartă. O ceartă corectă necesită logică iar scursura nu pricepe asemenea termeni abstracți. Puroiul, la capacitățile sale poate fi educat mult mai ușor așa.

Și că tot mi-am adus aminte… ahhh… ce bune erau vremurile în care făceam zilnic cantonament în 336.

Vă urez mult spor în practicarea măcar unuia dintre aceste sporturi.

Din spatele tastaturii,

Mega